HotNews: – Ați copilărit în Polonia în timpul ocupației germane și ați trăit de foarte tânăr experiența războiului. Ce vă amintiți din acea perioadă și cât de mult credeți că acel context v-a influențat?
Zygmunt Krauze: – Îmi amintesc câteva momente, mai ales spre sfârșitul războiului. De exemplu, unul dintre ele este din timpul Revoltei din Varșovia, care a avut loc în 1944, când Varșovia era complet distrusă. Eu locuiam în afara Varșoviei, la aproximativ 20 de kilometri, într-un orășel. Aveam în jur de cinci ani, eram cu alți copii pe un mic deal și priveam spre Varșovia care ardea, era toată roșie. Este o imagine pe care o am mereu în minte. Îmi amintesc, de asemenea, momentele din Varșovia când germanii bombardau orașul din avioane, iar noi fugeam în pivnițe ca să supraviețuim.
Cel mai tragic moment a fost chiar la sfârșitul războiului, când aveam aproape șase ani. Casa noastră din Varșovia a fost bombardată și nu mai exista. Așa că iată-ne într-un sătuc, foarte săraci, în timp ce mergeam cu o căruță trasă de cai spre Łódź. Łódź este un alt oraș, la aproximativ 100 de kilometri de Capitală, care nu fusese distrus. A fost o călătorie de o zi întreagă, iarna, în februarie, pe un frig incredibil. În timp ce mergeam, vedeam pe marginea drumului oameni uciși, cai, jumătăți de cai, imagini îngrozitoare, ca într-o apocalipsă. Asta este ceea ce îmi amintesc din război.
– Astăzi, după atâția ani, lumea este din nou marcată de războaie, violență și atrocități. Cum ajunge această realitate în muzica pe care o compuneți?
– Compozitorul este foarte singur, separat de lumea exterioară. Este necesar să fii singur, este necesar să-ți aduni energia și concentrarea pentru a crea ceva. În general, sunt singur în cămăruța mea, în liniște, în încercarea de a mă separa de lumea exterioară. Dar adevărul este că nu pot face…
