Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă s-a produs în satul Bengești, comuna Bengești-Ciocadia. În urma impactului, motociclistul a suferit multiple leziuni.
La fața locului au intervenit un echipaj pentru descarcerare din cadrul Stației de Pompieri Novaci și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Gorj.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, motociclistul a fost găsit conștient și cooperant de către echipele de intervenție. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, după care a fost preluat de echipajul SAJ Gorj și transportat către spital pentru investigații și tratament.
Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști.

