Miruță încearcă să reintroducă în circulație trenul București-Belgrad

Vineri, ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, va merge la Timișoara pentru a discuta reluarea circulației trenului dintre România și Serbia, inclusiv pe relația București–Belgrad.

Ministrul român va avea o întâlnire bilaterală cu omologul său sârb, Aleksandra Sofronijievic, ministrul Construcțiilor, Transporturilor și Infrastructurii din Serbia. Întâlnirea celor doi demnitari este programată să aibă loc la sediul Primăriei Timișoara, vineri, la ora 10:00.

Potrivit Ministerului Transporturilor de la București, pe agenda discuțiilor se află conexiunea feroviară Timișoara–Belgrad, precum și reluarea transportului internațional feroviar de călători între România și Republica Serbia.

Circulația feroviară România–Serbia, întreruptă în urmă cu nouă ani

Circulația trenurilor internaționale dintre România și Serbia a fost suspendată la 1 august 2017. Motivul a fost refuzul părții sârbe de a achita costurile rezultate din operarea trenurilor internaționale pe teritoriul Serbiei.

În martie 2024, CFR Călători explica situația astfel:

„Operarea trenurilor pe întreaga distanță se efectua exclusiv de către CFR Călători, cu material rulant și personal propriu inclusiv pe teritoriul sârb, partea sârbă neavând această posibilitate. În încercarea CFR Călători de a restabili traficul feroviar de călători dintre România și Serbia, partea sârbă a comunicat că este interesată de circulația trenurilor, dar nu acceptă costurile cu tracțiunea pe care CFR Călători le are pe teritoriul sârb.

Precizăm că toate convenţiile care se încheie între operatorii feroviari naţionali de transport – de exemplu, CFR Călători–BDZ și CFR Călători–MAV Start – stabilesc clar modalitatea în care operatorul care angajează cheltuieli cu operarea pe teritoriul celuilalt operator feroviar îşi recuperează costurile de tracţiune, acestea fiind condiţii definitorii.”

De mai mulți ani nu mai circulă nici trenul București–Belgrad, care era compus din vagoane de clasa a doua și un vagon de dormit. În prima etapă, circulația acestuia a fost limitată la relația Timișoara Nord–Belgrad, după care trenul a fost retras complet.

Anterior, vagoanele de Belgrad erau atașate la un tren care circula pe relația București Nord–Timișoara Nord. Întâlnirea de vineri de la Timișoara ar putea reprezenta astfel un nou pas în tentativa de reluare a legăturii feroviare internaționale dintre România și Serbia.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente