Borăscu: Minor de 16 ani, reținut după ce ar fi furat mașina tatălui, a condus băut și s-a răsturnat cu trei prieteni

La data de 15 august 2026, în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe DJ 674B, în comuna Borăscu, un autoturism s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile, iar în interior s-ar afla mai multe persoane.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Motru, care a constatat că cele sesizate se confirmă.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 01:00, un tânăr de 16 ani, din comuna Borăscu, ar fi sustras autoturismul tatălui său, cu intenția de a se plimba împreună cu mai mulți prieteni.

Ulterior, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 674B, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se.

În autoturism se mai aflau trei persoane, respectiv un tânăr de 18, precum și două minore de 15 ani.

În urma evenimentului rutier, două dintre persoanele aflate în autoturism au fost transportate la Spitalul Orășenesc Turceni, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale pentru leziunile suferite.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la Spitalul Orășenesc Turceni, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Față de tânărul de 16 ani a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente