Fostul președinte Traian Băsescu îi acuză pe foștii miniștri ai Energiei și pe premierii care au decis închiderea unor capacități de producție pe cărbune fără a construi altele noi că sunt responsabili pentru actuala criză energetică din România. Acesta a lansat un atac dur la adresa celor care au condus sectorul energetic, pe care i-a numit „panarame” și „papițoi”.
„Lumea, dacă vrea să vadă ce înseamnă să fii prost, se uită la România şi vede aşa: că nişte miniştri au fost de acord să închidă termocentrale pe cărbune, pentru că au bani în PNRR şi în fondurile de coeziune să facă termocentrale pe gaze, ca să nu mai poluăm. Dar ei au îndeplinit prima parte, au închis termocentralele pe cărbune, dar nu le-a dat prin cap că înainte de a le închide trebuie să aibă ceva cu care să le înlocuiască. Şi, când îi vezi că miniştrii ăştia care s-au ocupat de Energie sunt toţi mari cunoscători şi îţi explică, unul nu spune de ce nu a substituit puterea instalată pe care a închis-o. Unul nu spune! Şi nu sunt numai miniştrii responsabili, şi premierii, de la Nicu şi Marcel încoace, şi miniştrii şi premierii sunt responsabili de faptul că România a ajuns într-o situaţie atât de grea. Avem bani să facem vreo 3-4 termocentrale pe gaze. N-a făcut nimeni nimic. Au făcut doar licitaţii pe care le-au tot anulat, că nu câştiga cine trebuie şi uite în ce situaţie au adus România!”, a declarat Traian Băsescu la B1 TV.
Fostul șef al statului a ironizat activitatea miniștrilor care au condus Ministerul Energiei în ultimii ani, susținând că aceștia au avut doar discursuri, fără rezultate concrete.
„Este în neregulă faptul că am ajuns aici cu nişte panarame de miniştri de ani de zile, indiferent cum se numesc. Că, de regulă, am văzut numai papiţoi la Energie. De-ăştia care vorbesc frumos şi nu au făcut nimic, n-au făcut o termocentrală pe gaze”, a afirmat fostul președinte.
În opinia lui Traian Băsescu, situația în care a ajuns România depășește sfera unei administrări defectuoase a sistemului energetic și poate avea implicații penale.
„Eu nu vreau să par cu abordare exagerată, dar cred că este un caz penal. Nu numai un caz de bad management, este un caz penal”, a declarat fostul șef al statului.

