Autoritățile județene și reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au analizat, vineri, stadiul implementării Priorității 1 – Gorj din cadrul Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă (PDDTJ), în cadrul unei întâlniri de lucru desfășurate la sediul Consiliului Județean Gorj. Discuțiile s-au concentrat asupra gradului de absorbție a fondurilor europene, ritmului de implementare a proiectelor și măsurilor necesare pentru evitarea riscului de dezangajare a sumelor alocate județului.
Pe agenda întâlnirii s-au aflat apelurile de finanțare dedicate IMM-urilor și microîntreprinderilor, sprijinul pentru start-up-uri și întreprinderi sociale, dezvoltarea parcurilor industriale, programele de formare profesională, renovarea energetică a blocurilor de locuințe, investițiile în energie regenerabilă pentru gospodării și modernizarea transportului public nepoluant.
La reuniune au participat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu, reprezentanți ai instituției, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, directorul general adjunct Marius Vărgatu, directorul Organismului Intermediar pentru PDDTJ, Raluca Măjină, precum și experți implicați în gestionarea programului.
Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, a subliniat că obiectivul principal este accelerarea implementării proiectelor finanțate din fonduri europene, astfel încât resursele disponibile să fie transformate în investiții, afaceri viabile și noi locuri de muncă pentru județul Gorj.
Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă reprezintă unul dintre principalele instrumente de sprijin pentru județele afectate de procesul de tranziție energetică, Gorjul beneficiind de finanțări destinate diversificării economiei și creării unor alternative pentru comunitățile afectate de restructurările din sectorul energetic.

