Târgu Jiu, gazda etapei zonale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență

În perioada 29–31 iulie 2026, municipiul Târgu Jiu găzduiește etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, competiție care reunește cei mai bine pregătiți pompieri militari din șapte județe ale țării.

La competiție participă loturile reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Gorj, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Olt, Caraș-Severin și Hunedoara. Pe parcursul celor trei zile de concurs, pompierii militari își vor demonstra nivelul de pregătire, îndemânarea și spiritul de echipă în cadrul probelor specifice, menite să testeze rapiditatea de reacție și profesionalismul participanților.

Evenimentul reprezintă o oportunitate de schimb de experiență între salvatorii din regiune, dar și un prilej de a evidenția importanța pregătirii continue în gestionarea situațiilor de urgență.

Gazdele le-au transmis un mesaj de bun venit tuturor participanților și le-au urat succes în competiție, subliniind că sunt onorate să organizeze un eveniment dedicat valorilor care definesc profesia de pompier – curajul, disciplina și dedicarea față de comunitate.

Totodată, organizatorii și-au exprimat încrederea în echipa Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, apreciind că munca, perseverența și profesionalismul pompierilor gorjeni vor fi răsplătite cu rezultate pe măsura efortului depus.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente