CEO cumpără echipamente de protecție pentru sezonul rece

Complexul Energetic Oltenia (CEO) a lansat o nouă procedură de achiziție pentru echipamente individuale de protecție destinate angajaților care își desfășoară activitatea în condiții dificile, în special pe perioada sezonului rece.

Compania intenționează să cumpere costume salopetă simple de iarnă, de culoare bleumarin, precum și haine vătuite, valoarea totală estimată a contractului fiind de 142.188 de lei, fără TVA.

Achiziția este împărțită în două loturi:

• Lotul 1 – costume salopetă de iarnă, cu o valoare estimată de 107.260 de lei;

• Lotul 2 – haine vătuite, în valoare estimată de 34.928 de lei.

Echipamentele vor fi distribuite salariaților care lucrează în carierele miniere și în celelalte subunități ale Complexului Energetic Oltenia, unde activitatea se desfășoară indiferent de condițiile meteorologice.

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la 3 august 2026, ora 15:00.

Achiziția face parte din programul companiei privind asigurarea echipamentului individual de protecție pentru angajați, acesta fiind obligatoriu pentru desfășurarea activității în condiții de siguranță.

Potrivit Raportului de Durabilitate pe 2025, Complexul Energetic Oltenia a încheiat în cursul anului trecut 30 de contracte sectoriale pentru furnizarea de echipamente individuale de protecție, materiale igienico-sanitare și servicii. Valoarea totală a acestor achiziții s-a ridicat la 3.387.235,96 lei, cu aproape un milion de lei mai puțin față de 2024, când cheltuielile au fost de 4.450.648,34 lei. Astfel, valoarea achizițiilor din 2025 reprezintă aproximativ 76% din cea înregistrată în anul precedent.

Conducerea companiei explică reducerea cheltuielilor prin diminuarea cantităților de produse achiziționate, ca urmare a scăderii numărului de salariați și a existenței unor stocuri disponibile.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente