Rețea care frauda examenul auto, destructurată: șase persoane reținute

Șase persoane, printre care și administratorul unei școli de șoferi din București, au fost reținute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București într-un dosar ce vizează fraudarea examenului pentru obținerea permisului de conducere. Cei reținuți sunt acuzați că îi ajutau pe candidați să promoveze proba teoretică prin transmiterea răspunsurilor corecte, în timp real, cu ajutorul unor dispozitive audio-video ascunse.

În total, opt inculpați sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și divulgarea de informații secrete de serviciu sau nepublice. Dintre aceștia, șase au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, iar doi candidați sunt cercetați sub control judiciar.

Anchetatorii au efectuat joi percheziții în municipiul București și în județul Giurgiu, de unde au ridicat mijloace de probă, dispozitive de stocare a datelor, echipamente tehnice și aproximativ 400.000 de lei.

Printre echipamentele descoperite se numără tricouri special modificate, în care erau ascunse camere video de mici dimensiuni. Acestea transmiteau în exterior imaginile cu întrebările de examen, iar candidații primeau răspunsurile corecte prin intermediul unor căști audio discrete.

Potrivit procurorilor, gruparea a acționat în perioada decembrie 2025 – iulie 2026, facilitând, contra cost, obținerea permisului de conducere prin ocolirea procedurilor legale. Pe lângă promovarea frauduloasă a probei teoretice, inculpații ar fi asigurat și întocmirea fictivă a documentelor medicale și de școlarizare, fără efectuarea evaluărilor sau a cursurilor obligatorii. Într-un caz documentat, pentru întregul „pachet” ar fi fost solicitată suma de aproximativ 6.000 de euro.

Potrivit anchetei, doi dintre membrii grupării le furnizau candidaților echipamentele de comunicare ascunse în haine, prin intermediul cărora subiectele erau transmise în exterior pentru rezolvare, iar răspunsurile reveneau în sala de examen.

Fraudele ar fi fost comise la serviciile publice comunitare de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din București și din mai multe județe ale țării.

Anchetatorii susțin că gruparea era coordonată de un bărbat în vârstă de 57 de ani, care stabilea legătura cu solicitanții, negocia sumele de bani și repartiza sarcinile celorlalți membri.

Totodată, un soț și o soție, administrator, respectiv angajată ai unei școli de conducători auto din București, sunt acuzați că au întocmit documente false prin care atestau în mod nereal parcurgerea și absolvirea cursurilor de pregătire teoretică și practică.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente