Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN, a declarat miercuri seară, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, că va ieși în stradă pentru a protesta dacă legea salarizării va fi adoptată. Jurnalistul acuză Guvernul că se împrumută cu sume uriașe pentru a majora veniturile miniștrilor și parlamentarilor, în timp ce medicii nu beneficiază de nicio creștere salarială.
„Dacă dumneavoastră vi se pare normal ca ei să-și facă venituri de 54.600 și să taie salariile medicilor, mie nu mi se pare normal. Vă anunț, în această seară, public că, dacă această lege a salarizării trece, personal voi merge în stradă și voi protesta până când se va întâmpla ceva.
Sunt extrem de mulți medici români care lucrează în Marea Britanie, în Statele Unite, în Germania și în Franța. Avem o statistică exactă, numărul lor este impresionant. Vor pleca din nou acum, după ce și așa aveam un sistem medical praf. N-au făcut nimic, n-au construit un spital ca lumea, n-au terminat nimic. Ei bine, își cresc lor salariile.
Cât de nesimțiți să fiți și cât de nesimțit să fii să minți că nu scad salariile în România? Bolojan, Pîslaru, Fritz și toți cei care ați mințit! Ascultați-l pe Dobre când recunoaște că anumite categorii vor fi lovite și că, în mod firesc, salariile vor scădea. Doar nu o să ne împrumutăm pentru ei, ne împrumutăm pentru noi, îmbuibații, privilegiații, senatorii, deputații, toate amantele și toți impostorii pe care îi aveți drept clientelă de partid”, a declarat Mihai Gâdea.

