Un urs a fost surprins în noaptea trecută pe o stradă din comuna Baia de Fier, județul Gorj. Animalul a fost filmat de mai mulți localnici, în timp ce se deplasa nestingherit prin localitate.
Imaginile, realizate dintr-un autoturism, arată ursul mergând pe carosabil, în apropierea locuințelor, fără să pară speriat de prezența oamenilor. Apariția sa a stârnit îngrijorare în rândul locuitorilor, care atrag atenția asupra prezenței tot mai dese a animalelor sălbatice în zonele locuite.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite apropierea de urși, să nu încerce să îi hrănească sau să îi fotografieze de la mică distanță și să apeleze imediat numărul de urgență 112 în cazul în care observă un astfel de animal în apropierea gospodăriilor sau pe drumurile publice.

