Reprezentanții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) atrag atenția, în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă, asupra riscurilor majore la care sunt expuși copiii și animalele lăsate în autoturisme. Aceștia recomandă ca cei mici să nu fie lăsați niciodată singuri în mașină, să nu aibă acces la cheile autoturismului și să fie informați despre pericolul de a rămâne sau de a se juca într-un vehicul.
Avertismentul vine după un caz tragic petrecut în Franța, unde doi copii, în vârstă de 2 și 4 ani, au fost găsiți decedați într-un autoturism, în condițiile unor temperaturi foarte ridicate. Circumstanțele acestui incident sunt în continuare investigate de autorități.
IGSU subliniază că temperaturile din interiorul unei mașini pot crește rapid până la valori periculoase, chiar și atunci când vremea de afară nu pare extrem de călduroasă. Din acest motiv, reprezentanții instituției fac apel la responsabilitate și recomandă respectarea unor măsuri simple de prevenire.
„Nu lăsați niciodată copiii singuri în autoturism, nici măcar pentru câteva minute. Nu păstrați cheile mașinii la îndemâna copiilor și explicați-le riscurile la care se expun dacă rămân sau se joacă într-un autoturism”, transmit reprezentanții IGSU.
De asemenea, persoanele care observă un copil sau un animal aflat în pericol într-o mașină sunt sfătuite să apeleze imediat numărul unic de urgență 112.

