Zeci de șoferi prinși băuți la volan în Gorj. Amenzi de 53.000 de lei și 37 de permise reținute în cadrul acțiunii ROADPOL

Polițiștii rutieri din Gorj au desfășurat, în perioada 15–21 iunie 2026, o amplă acțiune de control în trafic, în cadrul campaniei europene ROADPOL Alcohol & Drugs, având ca scop prevenirea și combaterea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Pe parcursul verificărilor, oamenii legii au testat 3.070 de conducători auto cu aparatul etilotest și 19 persoane cu aparatul drugtest. În urma controalelor, au fost reținute 37 de permise de conducere pentru consum de alcool, iar polițiștii au constatat opt infracțiuni la regimul rutier.

De asemenea, au fost aplicate șapte sancțiuni bicicliștilor depistați sub influența alcoolului, valoarea totală a amenzilor contravenționale ridicându-se la aproximativ 53.000 de lei.

Reprezentanții Poliției atrag atenția că alcoolul afectează capacitatea de reacție, percepția și luarea deciziilor în trafic, crescând considerabil riscul producerii unor accidente grave.

Acțiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, pentru creșterea siguranței rutiere și protejarea tuturor participanților la trafic.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente