Creatoarea de conținut Yass Naubelle a fost arestată pe aeroportul din Marrakech pe 13 iunie, cu puțin timp înainte de îmbarcarea într-un zbor către Franța. Măsura a fost luată după publicarea unui videoclip devenit viral, în care aceasta critica traficul și comportamentul unor polițiști rutieri din Maroc, relatează Express.
Aflată în vacanță la Marrakech, influencerița a filmat și distribuit online un clip în care descria circulația rutieră din țară drept periculoasă. Deși videoclipul a fost ulterior șters, acesta a strâns sute de comentarii și a atras atenția autorităților.
În material, Naubelle susținea că a observat numeroși conducători de mopede fără cască, unii transportând copii, care efectuau manevre bruște în trafic. Ea a comparat situația cu cea din Algeria, afirmând că problemele întâlnite în Maroc i s-au părut mai grave. Totodată, a acuzat unii polițiști rutieri că ar opri femei fără un motiv întemeiat pentru a le solicita bani.
Autoritățile marocane au considerat că declarațiile din videoclip sunt defăimătoare la adresa cetățenilor și reprezintă o insultă la adresa forțelor de securitate. În urma investigațiilor, a fost emis un mandat național, iar influencerița a fost reținută chiar înainte de plecare.
Potrivit anchetatorilor, aceasta este cercetată pentru publicarea de conținut digital considerat ofensator și pentru subminarea imaginii unei instituții publice.

