Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu găzduiește miercuri, 17 iunie, de la ora 15:30, vernisajul expoziției bilaterale itinerante de fotografie „Natură, Cultură și Viață”, un proiect internațional realizat prin colaborarea dintre comunități culturale din România și Grecia.
Organizat de Clubul Rotary Târgu Jiu, evenimentul reunește fotografi profesioniști și amatori susținuți de Cluburile Rotary din ICC România–Grecia, într-un demers artistic dedicat promovării patrimoniului natural și cultural, precum și valorilor comune care apropie cele două țări.
Expoziția propune publicului o incursiune vizuală în relația dintre om și lume, surprinzând prin fotografie frumusețea naturii, tradițiile, identitatea culturală și fragilitatea echilibrului dintre dezvoltare și protejarea mediului. Imaginile prezentate aduc în atenție peisaje, locuri cu valoare simbolică, elemente de patrimoniu și povești despre intervențiile umane care pot contribui la conservarea mediului.
Sub motto-ul „Să împărtășim valori și credințe sufletești pentru un parteneriat constructiv”, proiectul urmărește să creeze un spațiu de dialog artistic și cultural între România și Grecia, fotografia devenind un limbaj comun al sensibilității și responsabilității.
Vernisajul va reuni artiști, invitați, oameni de cultură și reprezentanți ai comunității, într-un moment dedicat întâlnirii dintre arte, idei și inițiative pentru un viitor mai apropiat de natură și de valorile autentice. Expoziția este însoțită de materiale editoriale, precum un catalog trilingv și un poster de prezentare, urmând să fie promovată și în mediul online și itinerată în alte spații culturale.
Evenimentul va avea loc la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, strada Tineretului nr. 1, iar organizatorii invită publicul să descopere o expoziție care vorbește despre legătura profundă dintre natură, cultură și viață.

