Fostul ministru al Mediului, Diana Buzoianu, acuză Regia Națională a Pădurilor – Romsilva că a cheltuit sume importante pentru renovarea unor cabane silvice, deși veniturile obținute ulterior din închirierea acestora au fost foarte mici. Potrivit acesteia, unele spații ar fi folosite de lideri politici locali pentru petreceri și partide de vânătoare, în loc să fie puse la dispoziția turiștilor. Romsilva respinge acuzațiile și susține că majoritatea cabanelor au fost construite pentru activitățile personalului silvic, iar investițiile vor fi recuperate pe termen mediu și lung.
Diana Buzoianu a prezentat miercuri, într-o postare publicată pe Facebook, mai multe exemple de cabane administrate de Romsilva în care, în ultimii cinci ani, au fost realizate investiții consistente, fără ca acestea să genereze venituri pe măsură.
Fostul ministru susține că respectivele clădiri sunt ținute în afara circuitului turistic obișnuit și ar fi utilizate în interesul unor lideri politici locali.
„Cabanele Romsilva. Sau cabanele de protocol nedeclarat pentru baroni locali care vor petreceri și partide de vânătoare”, a scris Diana Buzoianu.
Investiții mari, încasări foarte mici
Printre exemplele prezentate se numără Cabana Parâng, din județul Hunedoara, pentru care Romsilva ar fi alocat, în ultimii ani, peste 120.000 de lei. Cu toate acestea, veniturile obținute din exploatarea cabanei în decurs de cinci ani au fost de aproximativ 1.000 de lei.
„Adică a fost închiriată legal în 5 ani nici o săptămână?”, a comentat fostul ministru.
O altă situație semnalată este cea a Cabanei Silvice Aluneasa, din județul Bistrița-Năsăud. În perioada 2020–2025, investițiile în această unitate s-au apropiat de 450.000 de lei. Diana Buzoianu a precizat că imobilul fusese afectat de un incendiu și a avut nevoie de lucrări de reparații. În aceeași perioadă, veniturile înregistrate au fost de aproximativ 83.000 de lei.
În județul Alba, Direcția Silvică a investit în 2025 suma de 43.000 de lei în cabanele pe care le administrează, în timp ce încasările obținute în același an au fost de numai 19.000 de lei.
Un alt exemplu vine de la Direcția Silvică Botoșani, unde o cabană a beneficiat de investiții de aproape 60.000 de lei în intervalul 2024–2025. Cu toate acestea, în primele șase luni ale anului 2026, veniturile generate de aceasta au fost de doar 430 de lei.
„Bani dați cu nemiluita ca să se obțină venituri legale modeste este povestea aproape în toate direcțiile silvice pentru cabanele gestionate”, a susținut Diana Buzoianu.
Acuzații privind folosirea cabanelor de către lideri politici
Fostul ministru afirmă că unele dintre cabanele Romsilva ar fi utilizate de lideri politici locali, în special de persoane din PSD, pentru organizarea unor petreceri și partide de vânătoare.
În opinia sa, nemulțumirile unor lideri locali față de reorganizarea Romsilva ar avea legătură și cu pierderea accesului privilegiat la aceste spații.
„Pentru că aceste cabane trebuie să fie cabanele folosite de baronii județeni și locali, de cele mai multe ori PSD”, a afirmat Buzoianu.
Aceasta a legat situația și de opoziția manifestată față de reorganizarea regiei.
„Acesta e unul din sutele de motive pentru care baronii județeni și locali s-au supărat așa de tare la reorganizarea Romsilva când au aflat, unii dintre ei, că nu mai e sediul Romsilva la ei în județ, deci la o cafeluță distanță de șeful Romsilva care le putea oferi un weekend memorabil în cabanele lor”, a mai scris fostul ministru.
Cabanele Romsilva, greu de găsit de către turiști
Diana Buzoianu atrage atenția și asupra modului în care sunt promovate aceste spații de cazare. Deși cabanele pot fi închiriate și de către turiști, informațiile despre disponibilitatea lor sunt, în opinia fostului ministru, greu accesibile publicului.
Aceasta critică faptul că unitățile nu sunt promovate pe marile platforme de rezervări, utilizate în mod obișnuit de persoanele care își planifică vacanțele.
„Știați că puteți oricare dintre dumneavoastră să închiriați cabanele Romsilva și să vă faceți o vacanță în mijlocul naturii, în România? Probabil că nu știați, pentru că Romsilva îngroapă orice informație despre cabanele gestionate de ei”, a transmis Buzoianu.
Totodată, aceasta a întrebat de ce cabanele nu sunt listate pe platforme turistice importante, accesibile publicului larg.
În martie 2025, în timpul mandatului fostului ministru al Mediului Mircea Fechet, ministerul a prezentat un plan de reorganizare a Romsilva. Documentul prevedea ca toate cabanele să fie administrate de Complexul Silva, structura responsabilă de activitatea turistică a regiei, precum și facilitarea accesului turiștilor la aceste unități.
Spre finalul anului 2025, Romsilva pregătea un program-pilot prin care cabanele administrate în mai multe județe urmau să fie promovate pe platformele de rezervări.
Romsilva respinge acuzațiile: „Investițiile vor fi recuperate”
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a reacționat miercuri și a respins acuzațiile fostului ministru. Reprezentanții instituției susțin că aceste clădiri au fost construite inițial pentru desfășurarea activităților de administrare a pădurilor și pentru asigurarea condițiilor necesare personalului silvic, nu pentru a funcționa exclusiv ca unități turistice.
„Respingem, așadar, cu fermitate acuzațiile fostului ministru, bazate exclusiv pe presupuneri, privind o altă destinație a acestor spații de cazare”, a transmis Romsilva.
Instituția deține în prezent 237 de spații de cazare, inclusiv cabane. Dintre acestea, 18 au fost modernizate, îndeplinesc criteriile de clasificare turistică și pot fi închiriate inclusiv de către turiști.
Potrivit explicațiilor oferite de regie, cabanele silvice și celelalte sedii dotate cu spații de cazare au fost construite, în trecut, în zone greu accesibile. Acestea erau necesare pentru activități precum întreținerea, exploatarea și paza pădurilor, dar și pentru gestionarea faunei cinegetice.
Clădirile au fost folosite de angajații silvici, inclusiv ca locuințe temporare de serviciu. Ulterior, o parte dintre ele au fost introduse în circuitul turistic, pentru a contribui la acoperirea cheltuielilor de întreținere.
Reprezentanții Romsilva au precizat că, începând din 2025, regia a demarat monitorizarea veniturilor obținute din activitatea de silvoturism și a cheltuielilor necesare întreținerii spațiilor de cazare.
Cabanele care au potențial turistic vor fi modernizate din fonduri proprii și introduse treptat în circuitul turistic, în funcție de îndeplinirea criteriilor de clasificare.
În schimb, pentru clădirile care nu prezintă potențial turistic și nu mai sunt necesare activităților de administrare a pădurilor, Romsilva va analiza posibilitatea închirierii sau vânzării prin licitații publice.
În ceea ce privește promovarea turistică, cele 18 cabane incluse în prezent în circuitul turistic sunt prezentate pe site-ul oficial al instituției, însă nu se regăsesc pe platformele consacrate de rezervări. Romsilva a precizat că analizează și această posibilitate.

