Transport ilegal de lemn depistat la Bengești: peste 10 metri cubi de fag confiscați de polițiști

La data de 12 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 67, în localitatea Bengești, au oprit pentru control un ansamblu de vehicule care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr de 23 de ani, din satul Baia de Fier, comuna Baia de Fier.

Acesta transporta material lemnos cu un autocamion și o semiremorcă, însă nu a putut prezenta avizul de însoțire și documentele de proveniență pentru încărcătură. Verificările efectuate în aplicația SUMAL 2.0 au relevat faptul că pentru mijlocul de transport verificat nu fusese emis niciun aviz de însoțire a materialului lemnos.

Ansamblul de vehicule a fost condus la depozitul Ocolului Silvic Novaci, unde personalul de specialitate a stabilit că în semiremorcă se afla cantitatea de 10,109 metri cubi de material lemnos, specia fag.

Întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată și lăsată în custodia Ocolului Silvic Novaci.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de transport al materialelor lemnoase fără aviz de însoțire sau fără proveniență legală.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente