Comisia Europeană pregătește o reformă amplă a modului în care sunt calculate facturile și tarifele la energie, cu obiectivul de a reduce costurile pentru consumatori și de a încuraja tranziția către electricitate. Potrivit unui proiect de regulament aflat în lucru și așteptat la mijlocul lunii iulie, statele membre ar urma să își păstreze autonomia în stabilirea tarifelor, însă vor fi obligate să asigure o fiscalitate mai favorabilă pentru energia electrică în comparație cu gazul natural.
Măsura face parte din planul mai larg „Accelerate EU”, prezentat în aprilie de Executivul european, și urmărește încurajarea electrificării consumului casnic și industrial, într-un context de reducere a dependenței de combustibili fosili.
Un alt element central al reformei vizează consumul inteligent de energie. Bruxelles-ul își propune ca cel puțin 50% dintre utilizatori să fie dotați cu contoare inteligente până în 2030, iar procentul să ajungă la 65% până în 2033, pentru a permite o gestionare mai eficientă a consumului, inclusiv în afara orelor de vârf.
De asemenea, Comisia Europeană vizează reformarea tarifelor de rețea, care reprezintă aproximativ un sfert din factura finală. Acestea ar urma să fie ajustate în funcție de ora de utilizare și de criterii de eficiență ale operatorilor, ceea ce ar putea duce la facturi diferențiate în funcție de momentul consumului.
Bruxelles-ul ia în calcul și folosirea fondurilor de coeziune pentru modernizarea rețelelor electrice, în contextul creșterii consumului de energie electrică în Uniunea Europeană.
La nivel european, gradul de utilizare a contoarelor inteligente este de aproximativ 65–70%, cu peste 195 de milioane de unități instalate. Țări precum Suedia, Danemarca, Italia, Finlanda, Estonia, Letonia, Luxemburg, Spania și Portugalia au implementat aproape integral astfel de sisteme. În schimb, Germania are una dintre cele mai scăzute rate de implementare, de aproximativ 2%, în timp ce România se află la circa 27%, cu planuri de extindere în curs.

