Elevii clasei a XII-a de la secția Patrimoniu Cultural a Liceul Teologic din Târgu Jiu s-au remarcat prin talent și creativitate în cadrul expoziției Absolventul, desfășurată pe 4 iunie la Pavilion Art 360.
Tinerii au prezentat publicului icoane realizate în cadrul activităților de specialitate, lucrări care au evidențiat atât nivelul ridicat de pregătire artistică, cât și respectul pentru valorile spirituale și tradiția iconografică. Fiecare creație a fost rezultatul unei documentări atente asupra vieții și simbolisticii sfântului reprezentat, fiind realizată cu sensibilitate artistică și atenție la detalii.
Originalitatea lucrărilor a fost dată de interpretarea personală a temelor propuse, prin armonii cromatice inspirate și o expresivitate autentică. Publicul prezent la expoziție a apreciat rafinamentul artistic și profunzimea mesajului transmis de fiecare lucrare.
Succesul elevilor este strâns legat de îndrumarea oferită de Elena Ceaușescu, care, prin profesionalism și dedicare, a contribuit la dezvoltarea talentului și creativității acestora.
Participarea la expoziția „Absolventul” a reprezentat pentru viitorii absolvenți o importantă recunoaștere a muncii depuse și un moment simbolic de încheiere a anilor de liceu. Prin lucrările expuse, aceștia au demonstrat că arta sacră rămâne un spațiu viu de exprimare, în care credința, tradiția și sensibilitatea artistică se întâlnesc pentru a inspira și emoționa.

