Dan-Iulius Plaveti demisionează din Consiliul de Administrație al Romgaz după numirea la conducerea Hidroelectrica

Dan-Iulius Plaveti a renunțat, începând de vineri, la mandatul de membru al Consiliului de Administrație al SNGN Romgaz, potrivit unui raport curent transmis Bursei de Valori București (BVB).

În ședința din 5 iunie, Consiliul de Administrație al companiei a luat act de decizia lui Plaveti de a renunța la funcția de administrator al societății. Acesta fusese ales membru al Consiliului de Administrație al Romgaz prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 9 din 11 noiembrie 2025, iar mandatul său urma să expire la data de 16 martie 2027.

Decizia vine după ce Dan-Iulius Plaveti a fost desemnat recent președinte al Directoratului Hidroelectrica de către Consiliul de Supraveghere al companiei. Pentru a putea ocupa funcția de CEO al celei mai mari companii de stat din România, acesta este obligat să renunțe la toate pozițiile de administrator și/sau director deținute în consilii de administrație, consilii de supraveghere și directorate, atât în societăți cu capital integral sau majoritar de stat, cât și în companii private.

Plaveti a fost selectat pentru conducerea Hidroelectrica dintre 15 candidați înscriși în procedura de recrutare. Printre aceștia s-a aflat și CEO-ul interimar Bogdan Badea, care anunțase în luna mai că se retrage din competiție.

 

Mai multe articole

5 COMENTARII

  1. Acest individ ar trebui să se ducă la pîrnae.a avut firme particulare. Piesele au costat de 100 de ori mai mult toate.au fost platite de catre exploatarile miniere

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente