Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis numirea lui Iulius-Dan Plaveti în funcția de președinte al Directoratului și director general executiv (CEO) al companiei, începând cu data de 29 mai 2026, potrivit unui raport transmis Bursa de Valori București.
Conform documentului, decizia a fost luată în ședința Consiliului de Supraveghere din 29 mai 2026, după finalizarea procedurii de selecție a membrilor Directoratului, derulată în baza prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2016.
Astfel, Iulius-Dan Plaveti, cetățean român, a fost numit membru al Directoratului Hidroelectrica și Chief Executive Officer (CEO), pentru un mandat care se va desfășura până la data de 7 noiembrie 2027. În cadrul companiei, acesta va deține și titulaturile de președinte al Directoratului, director general executiv și CEO.
Potrivit raportului, mandatul va fi acceptat după ce Iulius-Dan Plaveti va renunța la toate funcțiile de administrator și/sau director pe care le deține în consilii de administrație, consilii de supraveghere și directorate, atât în companii cu capital integral sau majoritar de stat, cât și în societăți cu capital privat.
În aceeași ședință, Consiliul de Supraveghere a aprobat și numirea lui Mihail-Dan Stan în funcția de membru al Directoratului și director financiar (Chief Financial Officer – CFO) al Hidroelectrica, începând cu 29 mai 2026. Mandatul acestuia va fi valabil până la 7 noiembrie 2027.
În etapa finală a procesului de selecție pentru funcția de CEO al Hidroelectrica au rămas doi candidați din cei 16 înscriși inițial: Bogdan Badea, anterior CEO interimar al companiei și director de investiții, și Iulius-Dan Plaveti, actual CEO al Complexul Energetic Oltenia și fost președinte al Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.


Trebui huruita si hidroelectrica
OBEALĂ