Două investiții de 4,6 milioane de euro, verificate de ADR Sud-Vest Oltenia în Gorj

Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au verificat stadiul lucrărilor la două investiții importante aflate în implementare în județul Gorj, cu o valoare totală de aproape 4,6 milioane de euro. Vizita de lucru a avut loc la Turceni și Plopșoru, în cadrul unei serii de monitorizări a proiectelor finanțate din fonduri europene.

La Turceni, este în plină desfășurare modernizarea Secției de Psihiatrie a Spitalului Orășenesc, printr-o investiție de aproape 2,9 milioane de euro. Proiectul vizează reabilitarea energetică a clădirii, modernizarea instalațiilor și montarea de panouri fotovoltaice și solare, pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor oferite pacienților.

La Cursaru, în comuna Plopșoru, compania MARIGAB COM SRL finalizează o investiție de aproximativ 1,7 milioane de euro pentru construirea unei unități moderne de procesare a cărnii. Fabrica va integra întregul proces de producție și va utiliza tehnologii eficiente energetic, inclusiv o centrală fotovoltaică ce va asigura până la 35% din necesarul de energie electrică.

Vizita a fost efectuată de directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, directorul general adjunct, Marius Vărgatu, și echipa Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente