Gorj: Bărbat de 75 de ani, bătut de un tânăr, la Cîrbești 

Un incident violent s-a petrecut în localitatea Cîrbești, unde un bărbat în vârstă de 75 de ani a ajuns la spital după ce ar fi fost agresat de un tânăr de 22 de ani.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, cazul a fost sesizat în dimineața zilei de 1 iunie, în jurul orei 07:40, printr-un apel la 112 făcut chiar de victimă.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu a reieșit că, în timp ce se afla în fața locuinței sale, bărbatul de 75 de ani ar fi fost implicat într-un conflict spontan cu un localnic de 22 de ani. În urma altercației, tânărul l-ar fi lovit cu pumnii în zona capului și a pieptului.

În urma agresiunii, victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Gorj pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Polițiștii au aplicat procedurile prevăzute de legislația în vigoare privind protecția victimelor, însă bărbatul a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului. Acestuia i-a fost înmânată o cerere pentru a se putea adresa instanței.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente