Conducerea Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a anunțat vineri finalizarea negocierilor și avizarea de către Consiliul de Administrație a semnării contractului privind achiziția tuturor activelor care concură la activitatea de producție a S.C. AZOMUREȘ S.A., precum și preluarea contractelor și a angajaților necesari continuării activității combinatului.
Romgaz a transmis vineri seară, la Bursa de Valori București, că negocierile pentru preluarea tranzacției au fost finalizate, însă aceasta va deveni efectivă după obținerea avizelor din partea Consiliului Concurenței și a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Directe (CEID).
Anunțul publicat la BVB precizează finalizarea negocierilor și avizarea de către Consiliul de Administrație al S.N.G.N. ROMGAZ S.A. a semnării contractului privind achiziția tuturor activelor aferente activității de producție a S.C. AZOMUREȘ S.A., precum și preluarea contractelor și a personalului necesar continuării operării combinatului.
Contractul vizează transferul către Romgaz a activității de producție a îngrășămintelor agricole și a produselor industriale conexe realizate de Azomureș, ca ansamblu economic funcțional, independent tehnic și capabil să susțină reluarea și continuarea producției.
Avizul Consiliului de Administrație reprezintă o etapă necesară pentru semnarea contractului, care va fi ulterior supus aprobării Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA).
Finalizarea tranzacției, inclusiv transferul efectiv al activelor, contractelor și angajaților, va avea loc ulterior, în condițiile aprobării AGOA Romgaz și îndeplinirii tuturor condițiilor suspensive din contract, respectiv obținerea deciziei necondiționate a Consiliului Concurenței și a aprobării necondiționate a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD).

