Angajați ai unui cimitir acuzați de escrocherii cu lucrări funerare

Mai mulți angajați ai Cimitirului Bellu din Capitală sunt acuzați că ar fi pus la cale o serie de escrocherii legate de lucrări funerare.

Potrivit procurorilor, aceștia ar fi profitat de persoane în vârstă cu o situație financiară bună, pe care le-ar fi convins să achite sume foarte mari pentru reparații la morminte, multe dintre ele inutile sau supraevaluate. În unele cazuri, unul dintre suspecți s-ar fi prezentat drept preot pentru a câștiga încrederea victimelor.

În cadrul anchetei au fost efectuate percheziții atât la Cimitirul Bellu, cât și la domiciliile suspecților. Doi dintre aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar alți doi au fost plasați în arest la domiciliu, într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de înșelăciune și uz de fals.

Anchetatorii au ridicat și documente care ar fi fost folosite pentru susținerea activităților ilegale. Surse din anchetă susțin că persoanele implicate sunt angajați ai cimitirului, lucrători autorizați pentru servicii de renovare și întreținere a mormintelor.

Conform cercetărilor, suspecții ar fi utilizat mai multe metode de inducere în eroare a victimelor. Până în prezent, cel puțin două persoane ar fi fost convinse să plătească sume importante pentru lucrări inutile sau pentru servicii supraevaluate. În unele situații, aceleași lucrări ar fi fost taxate de mai multe ori.

Schema ar fi funcționat timp de aproape un an, în perioada martie anul trecut – martie anul acesta, iar prejudiciul total este estimat la peste 850.000 de lei.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente