Operatorul regional APAREGIO Gorj S.A. continuă implementarea „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Gorj”, etapa a II-a, un program amplu ce cuprinde 26 de contracte de lucrări, alături de contracte de furnizare și servicii, toate aflate în diferite stadii de execuție.
Unul dintre proiectele importante aflate în derulare este contractul CL 16 – „Proiectare și execuție lucrări la surse, STAP și SEAU Motru”, atribuit companiei SC RALDE GENERAL BUILDING SRL, în valoare de peste 5,4 milioane de lei. Investiția are un rol esențial în modernizarea infrastructurii de apă și canalizare din municipiul Motru.
Lucrările înregistrează progrese semnificative. A fost finalizat rezervorul de înmagazinare cu o capacitate de 500 mc, amplasat în zona Dealul Pomilor – Ploștina, realizat din plăci metalice galvanizate. În paralel, se desfășoară integrarea acestuia, precum și a rezervorului existent, în sistemul SCADA.
De asemenea, continuă modernizarea Stației de Epurare Motru, prin îmbunătățirea echipamentelor și a proceselor de tratare. În cadrul proiectului, decantorul primar este în curs de reabilitare și va fi transformat în bazin de retenție, iar clădirea administrativă a fost deja reabilitată și extinsă.
Un element important al investiției îl reprezintă realizarea unei platforme moderne pentru uscarea și depozitarea temporară a nămolului rezultat din procesul de epurare. Amplasată în incinta stației, construcția are o structură metalică autoportantă, de tip arcuit, cu dimensiuni de 25,75 x 48 de metri și o înălțime maximă de 10,40 metri, fiind proiectată pentru eficiență și durabilitate.
Prin implementarea acestor lucrări, APAREGIO Gorj contribuie la creșterea calității serviciilor de apă și canalizare, dar și la respectarea standardelor de mediu, având un impact semnificativ asupra dezvoltării infrastructurii la nivelul întregului județ.


Hai, că nu este dracu atât de negru, cât pare de vopsit!
Trebuie să facă rostul standard European. Nu-l declari închis și te-ai spălat pe mâni, că Pilat din Pont!