Minerii din CEO așteaptă pensionările și plățile compensatorii, pe fondul lipsei de încredere în viitorul companiei

Minerii speră la deblocarea procesului de pensionare și așteaptă acordarea plăților compensatorii, în timp ce tot mai mulți nu mai cred că există un viitor pentru Complexul Energetic Oltenia.

„Au închis Ișalnița, iar următoarele ar fi Turceni și Rovinari”, afirmă Nicolae Mitea, excavatorist la Cariera Roșia.

În interiorul unității se discută că, începând cu luna august, ar putea fi eliberate adeverințele care atestă condițiile dificile de muncă, necesare pentru pensionarea celor eligibili.

Nicolae Mitea susține că, în cazul în care administrația va anunța concedieri colective însoțite de plăți compensatorii, plecările din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor avea loc în masă.

„Inclusiv eu aș opta pentru ordonanță. Oamenii vor prefera să plece decât să rămână în incertitudine. Este evident că această companie nu mai are viitor. Nu se mai fac investiții, doar improvizăm și suntem mutați de pe un utilaj pe altul”, a declarat angajatul CEO.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente