Final fericit în cazul unui bărbat de 65 de ani din Târgu Jiu, dat dispărut de familie după ce a plecat de acasă și nu a mai revenit. Acesta a fost găsit marți, 28 aprilie, pe raza localității Drăguțești, la marginea carosabilului, căzut într-un șanț.
Potrivit informațiilor, bărbatul a fost descoperit conștient, însă slăbit și confuz. La fața locului a fost solicitat un echipaj medical, care l-a preluat și l-a transportat de urgență la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Cazul a fost semnalat poliției în seara zilei de 27 aprilie, după ce familia a anunțat dispariția acestuia. Fiul său a precizat că bărbatul a plecat în jurul orei 14:00, la cumpărături, și nu s-a mai întors la domiciliu.
În urma verificărilor, polițiștii stabiliseră parțial traseul acestuia, fiind văzut ultima dată în zona de sud a municipiului Târgu Jiu, înainte de a fi găsit în Drăguțești.


Măi dobitocule! Tu, ești fiul acestui om? Dacă ai știut că are demență, cum l-ai lasat să plece?
Sau nu locuiește cu tine, în aceași curte?
După 65 de ani, este perioada bătrîneței. Mulți ajung demenți, senili.
Poate a ieșit din perimetrul curții (casei) fara sa fie observat de către persoanele din casa, s au de ce i care locuiesc în casa cu acest domn.