Doi fotbaliști saudiți, ambii în vârstă de 26 de ani și al căror nume nu a fost făcut public, au reclamat că au fost victimele unui furt în camera lor de hotel din arondismentul 8 al Parisului, relatează Le Parisien.
Cei doi se întorceau de la un club de noapte în noaptea de miercuri spre joi când, în parcarea hotelului, au observat un individ pe un scuter lângă vehiculul lor. Bărbatul a fugit imediat, iar sportivii au descoperit că geamul din dreapta față fusese spart, iar ușa din spate dreapta era întredeschisă.
După ce au constatat că a dispărut cardul de acces la cameră, au alertat poliția. Inițial, au crezut că nimic nu lipsea din cameră, dar ulterior au revenit cu un apel, anunțând că le-au fost furate mai multe obiecte de lux marca Louis Vuitton.
Prejudiciul estimat ajunge la 240.000 de euro. A fost depusă o plângere, iar autoritățile au deschis o anchetă în acest caz.

