UE cere Chinei să limiteze exporturile de mașini hibride. Bruxelles-ul vrea să evite un război comercial

Uniunea Europeană a cerut Chinei să își limiteze, în mod voluntar, exporturile de automobile hibride către blocul comunitar, în încercarea de a preveni izbucnirea unui război comercial, relatează Financial Times, citat de Agerpres.

Potrivit unor surse apropiate acestui dosar, Bruxelles-ul ar dori ca Beijingul să limiteze vânzările de autovehicule hibride chinezești la aproximativ 15% din piața Uniunii Europene.

„Dacă ei nu își vor limita exporturile către piața noastră, atunci o vom face noi. Este vorba despre oprirea dezindustrializării. Trebuie să acționăm. Este vorba despre gestionarea schimburilor comerciale”, a declarat un oficial al UE.

UE solicită restricții și pentru alte produse

Financial Times susține că Uniunea Europeană a cerut Chinei să limiteze și exporturile altor produse, inclusiv substanțe chimice. În același timp, Bruxelles-ul solicită Beijingului să își majoreze achizițiile de produse europene.

Miercuri, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că blocul comunitar va folosi toate instrumentele disponibile pentru a reduce ceea ce a numit deficitul comercial „nesustenabil” în relația cu China.

Într-un discurs susținut în Parlamentul European, Ursula von der Leyen a precizat că deficitul comercial de bunuri al UE cu China s-a ridicat la 360,6 miliarde de euro anul trecut și s-a mărit cu 9% în primele șase luni ale acestui an.

Potrivit șefei Comisiei Europene, deficitul a ajuns la un punct critic, iar Europa se confruntă deja cu un al doilea „șoc chinezesc”, prin dezindustrializare.

Bruxelles-ul vrea rezultate până în octombrie

Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, care conduce negocierile cu China pentru reducerea decalajului comercial, a declarat că își dorește rezultate tangibile până în luna octombrie.

Sefcovic se așteaptă să viziteze China la începutul lunii viitoare.

Uniunea Europeană susține că în spatele creșterii exporturilor chineze, inclusiv în cazul substanțelor chimice, bateriilor și autovehiculelor, se află supracapacități de producție.

Beijingul respinge însă aceste critici și susține că preocupările privind dezechilibrele economice și excesul de capacități de producție reprezintă măsuri protecționiste și urmăresc să constrângă China.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente