8.1 C
Județul Gorj
duminică, 16 noiembrie 2025

Precizări privind intervenția autorităților într-un caz medical semnalat în municipiul Târgu Jiu

Ca urmare a informațiilor apărute în mediul online, în care se speculează faptul că în dimineața de 6 octombrie 2025, autoritățile din Gorj ar fi forțat o ușă a unui imobil din Târgu Jiu pentru a acorda ajutor într-un caz medical, iar proprietarul ar fi sesizat lipsa unor bunuri, vă comunicăm următoarele:

La data de 6 octombrie 2025, în jurul orei 03:18, Serviciul Județean de Ambulanță Gorj a primit o solicitare prin apel 112, de la o femeie, de 84 de ani, din Târgu Jiu, care a solicitat asistență medicală.

Întrucât la adresa indicată de femeie nu a răspuns nimeni, în jurul orei 04:00, personalul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj a solicitat sprijin structurilor de poliție și pompieri, cei din urmă procedând la forțarea ușii de acces în imobil, în interior nefiind găsită nicio persoană.

În urma evenimentului, s-a constatat faptul că femeia de 84 de ani ar fi indicat o adresă greșită, aceasta locuind pe o altă stradă, fiind ulterior identificată si asigurându-i-se îngrijiri medicale.

Menționăm faptul că proprietarul imobilului a cărei ușă a fost forțată nu a depus nicio sesizare cu privire la lipsa unor obiecte din locuință.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente