O tragedie cutremurătoare a îndoliat o familie din județul Gorj, în urma furtunilor care au lovit zona ieri seară. Un tânăr de doar 18 ani a murit fulgerat, la Aninoasa, în timp ce cânta la vioară în cadrul unui eveniment.
Tragedia s-a petrecut în jurul orei 18:00. Potrivit autorităților, fulgerul a lovit locuința în care se afla adolescentul, provocând o electrocutare fatală. La fața locului au intervenit de urgență echipaje de salvare din Târgu-Cărbunești, Turceni și Târgu Jiu.
„La ora 18:02, un tânăr de 18 ani, din satul Aninoasa, a fost electrocutat de fulger. Evenimentul a avut loc în casă, în timp ce cânta la vioară. Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator, s-au efectuat manevre de resuscitare mai mult de o oră, fără rezultat. A fost declarat decesul”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.
Moartea fulgerătoare a tânărului, cunoscut pentru pasiunea sa pentru muzică, a provocat un val de durere și șoc în comunitate. Familia este devastată, iar prietenii și vecinii vorbesc despre un adolescent talentat, liniștit și plin de speranțe. Liviu Dobre mai avea doi frați și era elev al Liceului Teologic din Târgu Jiu.
„La data de 27 iunie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112 de un tânăr de 30 de ani, din comuna Aninoasa, cu privire la faptul că o persoană s-a electrocutat. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că stabilit faptul că, în jurul orei 17:50, un tânăr de 18 ani, din comuna Padeș, aflându-se la o locuință din Aninoasa, în timp ce cânta la o vioară electrică s-a electrocutat.
La fața locului au intervenit trei echipaje de ambulanță care au efectuat manevre de resuscitare, fără rezultat, fiind constatat decesul tânărului. Cadavrul a fost transportat la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

