Aproape două milioane de britanici cer noi alegeri generale – 25.11.2024

Calin Rechea

Minciunile socialiştilor au provocat revolta cetăţenilor din Marea Britanie. Doar câteva luni au trecut de la alegerile generale, în urma căror Partidul Laburist a obţinut circa 63% din totalul de 650 de locuri în Camera Comunelor cu 33,7% dintre voturi.

Promisiunile electorale au fost uitate şi ignorate încă din primele zile. Au fost eliminate ajutoarele pentru încălzire alocate gospodăriilor defavorizate, deşi premierul Starmer promitea că vor fi plătite în continuare.

Decizia a fost justificată prin deficitul bugetar mare, deşi au continuat să fie alocate sume de ordinul zecilor de miliarde de lire sterline pentru programe „verzi” în alte ţări.

Au fost anunţate şi alte majorări de taxe şi impozite, inclusiv aplicarea unei taxe aplicate moştenitorilor fermelor agricole, care a condus la ieşirea fermierilor în stradă. Pragul valoric de aplicare şi cota acestei taxe va conduce la vânzarea forţată a terenurilor agricole şi schimbarea destinaţiei lor, cu efecte grave asupra securităţii alimentare. În presa britanică au apărut ştiri cu privire la sinuciderea unor fermieri, astfel încât succesiunea să se facă înainte de intrarea în vigoare a noii taxe.

Mai mult, planurile verzi ale guvernului au devenit tot mai agresive. Coordonate de un habotnic al tranziţiei verzi, Ed Miliband, ministrul portofoliului intitulat ridicol „al securităţii energetice şi net zero”, acestea vor împinge accelerat Marea Britanie către subdezvoltare şi creşterea tensiunilor sociale.

În plus, guvernul laburist urmăreşte limitarea tot mai agresivă a libertăţii de exprimare, în special în mediul online.

O reputată jurnalistă de la The Telegraph, Allison Pearson, a fost vizitată recent de poliţişti şi a fost informată că este anchetată în legătură cu un „non-crime hate incident”. Cineva a reclamat-o pentru o postare pe Twitter din urmă cu mai bine de un an, iar poliţiştii au declarat că nu îi pot oferi alte…

Sursa Bursa.ro

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente