0.2 C
Județul Gorj
luni, 16 februarie 2026

Sancțiuni mai blânde pentru erori în raportarea RO e-Transport la primele abateri, începând din 21 noiembrie 2024

Regimul sancțiunilor aplicabile pentru nerespectarea obligațiilor de raportare aferente sistemului RO e-Transport a fost modificat începând cu 21 noiembrie 2024, astfel încât să existe o corelare între severitatea sancțiunilor și frecvența abaterilor. Principala noutate, introdusă de Guvern prin Ordonanța de Urgență nr. 129/2024 (OUG 129), constă înaplicarea graduală a sancțiunilor în funcție de numărul contravențiilor săvârșite de un contribuabil într-un termen de 12 luni.

Decizia autorităților are la bază numeroasele solicitări primite de la mediul de afaceri, care au evidențiat dificultățile tehnice și de conformare întâmpinate în procesul de implementare a noilor reglementări. Principala preocupare exprimată în cadrul consultărilor a fost legată de disproporționalitatea sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea obligațiilor de raportare, inclusiv măsura severă a confiscării în proporție de 100% a contravalorii bunurilor nedeclarate, de la prima abatere. În acest context, mediul de afaceri a pledat pentru aplicarea unor penalități mai echilibrate, care să nu împovăreze nejustificat contribuabilii și, astfel, să nu le afecteze grav stabilitatea financiară.

Modificările aduse de noua ordonanță

Reglementarea vizează, așadar, contravențiile pentru încălcarea anumitor obligații, de exemplu, nedeclararea datelor referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat/transporturile internaționale de bunuri, declararea în sistemul RO e-Transport a unor cantități diferite de cele care fac obiectul transportului de bunuri etc.

Începând cu 21 noiembrie 2024, sancțiunile se vor aplica gradual, în funcție de erorile de raportare ale contribuabilului pe parcursul a 12 luni, astfel: la prima abatere, sancțiunea nu mai include confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate, la a doua abatere, se confiscă doar 15% din contravaloarea bunurilor nedeclarate, la a treia…

Sursa HotNews

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente