Minerii și energeticienii vor beneficia în continuare de tichete de masă și vouchere de vacanță.
Anunțul a fost făcut seara trecută de către deputatul PSD de Gorj Mihai Weber:
„Guvernul României a aprobat astăzi, 18 decembrie 2024, Memorandumul care dă posibilitatea ca salariaților Complexului Energetic Oltenia să li se acorde în continuare tichete de masă, tichete cadou si vouchere de vacanță, astfel:
🔹️ Acordarea tichetelor de masă la valoarea nominalăde 35 lei/post lucrat şi a voucherelor de vacanţă la nivelul sumei de 3000 lei/an/salariat;
🔹️ Acordarea bonusurilor și a altor drepturi de natură salarială la nivelul actual prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă, indiferent de rezultatul financiar al societăţii.
Astfel, PSD își onorează încă o promisiune făcută celor peste 9000 de angajați ai companiei, care vor putea asigura în continuare un trai decent pentru familiile lor!”.

