Un mesaj de recunoștință adresat unui medic oftalmolog de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a fost făcut public de un târgujian, după intervenția chirurgicală la care a fost supusă mama sa.
Adrian Palincă i-a mulțumit public medicului oftalmolog Andreea Miruță pentru profesionalismul, răbdarea și atenția acordate mamei sale atât înainte, cât și după operația la ochi.
Bărbatul spune că intervenția a însemnat foarte mult pentru familia sa, iar încrederea în medic le-a oferit curaj și liniște într-un moment important.
„Vă suntem profund recunoscători pentru tot ceea ce ați făcut și pentru felul în care puneți suflet în meseria dumneavoastră”, a transmis Adrian Palincă.
Mesajul continuă cu mulțumiri pentru modul în care medicul și-a făcut meseria și pentru sprijinul oferit pacientei pe parcursul intervenției și recuperării.
„Cu aleasă considerație și recunoștință, vă mulțumesc pentru că ați redat mai mult decât vederea unui om, înainte de toate, ați redat încrederea și bucuria de a privi lumea cu alți ochi!”, a mai transmis târgujianul.
La final, acesta a adresat mulțumiri și Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu pentru îngrijirea acordată.
Astfel de mesaje venite din partea pacienților și familiilor lor reprezintă o recunoaștere publică a muncii cadrelor medicale și a impactului pe care o intervenție medicală îl poate avea asupra vieții unui om.

