Și-a legat casa direct la rețeaua electrică, fără să înregistreze consumul. Cât are de plătit un gorjean

Un bărbat din Gorj a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu după ce și-ar fi improvizat o instalație electrică prin care alimenta locuința direct din rețea, ocolind contorul. Deși în casă funcționau frigiderul, becurile și mai multe aparate electrocasnice, consumul nu era înregistrat de dispozitivul de măsurare. Prin sentința pronunțată pe 28 octombrie 2026, acesta a fost obligat să achite o amendă penală, despăgubiri către compania de distribuție și cheltuieli judiciare, în valoare totală de 17.040,60 lei.

Bărbatul a recunoscut faptele în fața instanței și a fost condamnat pentru furt de energie electrică și folosirea unei instalații clandestine pentru ocolirea contorului.

Cum a fost descoperită instalația clandestină

Potrivit hotărârii judecătorești, în august 2024, după ce ar fi rămas fără energie electrică în locuință, bărbatul ar fi decis să improvizeze un sistem de alimentare direct din rețea.

Acesta ar fi folosit două fire de cupru izolate, s-ar fi urcat pe acoperiș și le-ar fi conectat la conductorii care veneau de la stâlpul electric. Ulterior, firele ar fi fost legate la instalația electrică a casei, permițând alimentarea consumatorilor fără ca energia utilizată să mai treacă prin contor.

În septembrie 2024, reprezentanții distribuitorului de energie au efectuat o verificare la imobilul din satul Bălănești, unde au descoperit improvizația. Polițiștii au fost sesizați și s-au deplasat la fața locului, constatând existența unei instalații clandestine care alimenta mai multe aparate din locuință.

Frigiderul și becurile funcționau, dar contorul nu înregistra consumul

La controlul efectuat pe 12 septembrie 2024, contorul indica un consum total de 3.541 kWh și un curent de 0 amperi. În același timp, în locuință funcționau trei becuri, un frigider cu ladă frigorifică, un încălzitor de apă de 3.000 de wați, o mașină de spălat, două televizoare și un router.

Polițiștii au constatat că frigiderul și becurile consumau energie electrică, însă aceasta nu era înregistrată de contor. Mai mult, valoarea indicată de aparat a rămas neschimbată timp de aproximativ două ore.

Documentele din dosar arată că firele clandestine erau conectate la rețeaua electrică înainte de contor, iar energia era distribuită ulterior către mai multe prize din locuință.

Audiat de anchetatori, bărbatul a recunoscut că el realizase instalația improvizată. Acesta a susținut că a recurs la această soluție deoarece nu avea bani pentru plata facturilor la electricitate.

Prejudiciu de aproape 15.000 de lei

Conform calculului acceptat de instanță, prejudiciul solicitat de compania de distribuție s-a ridicat la 14.681,36 lei.

Suma este compusă din:

• 12.394,55 lei – contravaloarea energiei electrice recalculate;

• 1.800 de lei – costul branșamentului;

• 389,50 lei – taxe și servicii.

Bărbatul nu a contestat valoarea prejudiciului și a recunoscut faptele în fața judecătorilor.

Ce pedeapsă a primit gorjeanul

Judecătoria Târgu Jiu a stabilit două amenzi penale, fiecare în valoare de 1.350 de lei: una pentru furtul de energie electrică și cealaltă pentru folosirea instalației clandestine.

În urma contopirii pedepselor, instanța a stabilit că bărbatul va avea de executat o amendă penală de 1.800 de lei.

Pe lângă această sancțiune, el trebuie să achite prejudiciul de 14.681,36 lei către compania de distribuție și 559,24 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

În total, obligațiile financiare stabilite prin sentință ajung la 17.040,60 lei, fără a include eventualele alte costuri.

Judecătorii au atras atenția că, în cazul în care amenda penală nu este achitată cu rea-credință, integral sau parțial, zilele-amendă neexecutate pot fi înlocuite cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

Hotărârea Judecătoriei Târgu Jiu poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente