Un bărbat din Zlatibor, Serbia, a avut parte de o descoperire neașteptată în timp ce pregătea lemnele pentru iarnă. În trunchiul unui copac bătrân, acesta a găsit un stup natural, în care se aflau numeroși faguri plini cu miere.
Potrivit publicației Blic, albinele părăsiseră deja locul, astfel că bărbatul a putut să recupereze mierea fără să riște să fie atacat.
Surprins de ceea ce a găsit chiar în propria gospodărie, acesta a povestit că natura îi poate oferi surprize chiar și în cele mai obișnuite momente.
„La noi, până și lemnele pentru iarnă se transformă într-o poveste scrisă de natură”, a declarat bărbatul.
„Aici, în inima Zlatiborului, nu știi niciodată ce comoară te așteaptă după următorul copac”, a adăugat acesta.
Ce trebuie să faci dacă întâlnești un roi de albine
Deși albinele aflate în roi sunt, de regulă, mai puțin agresive, deoarece nu au un stup pe care să îl apere, acestea pot înțepa dacă se simt amenințate.
Experții recomandă evitarea oricăror gesturi care ar putea provoca insectele. Astfel, nu trebuie lovit roiul, nu trebuie aruncate obiecte în albine și nici nu trebuie încercată alungarea lor cu mătura, cu apă sau cu substanțe chimice.
În cele mai multe cazuri, albinele pot rămâne pe un copac, pe o terasă sau pe o clădire timp de câteva ore până la câteva zile, înainte de a-și găsi un loc în care să se stabilească.
Cea mai sigură soluție este păstrarea distanței și evitarea intervențiilor directe. Dacă roiul se află în apropierea unei locuințe sau într-o zonă circulată, recomandarea este să fie contactat un apicultor, care poate interveni în siguranță.

