Violența în școli, combătută prin implicarea asistenților sociali. Colegiul Național al Asistenților Sociali cere măsuri concrete

Creșterea preocupărilor legate de violența în școli readuce în atenție necesitatea intervenției timpurii și a colaborării dintre unitățile de învățământ, familii și serviciile sociale. Colegiul Național al Asistenților Sociali din România susține consolidarea rolului asistentului social în mediul școlar și solicită măsuri concrete pentru aplicarea prevederilor legislative existente.

Reprezentanții Colegiului atrag atenția că prevenirea violenței nu înseamnă doar reacții după producerea incidentelor, ci și identificarea cauzelor care pot determina comportamente agresive. În spatele acestora se pot afla experiențe de violență, neglijare, dificultăți familiale sau probleme sociale care necesită sprijin specializat.

În cazul unui incident, protejarea copilului agresat rămâne prioritară. În același timp, și copilul care manifestă un comportament violent are nevoie de intervenție, responsabilizare și sprijin pentru a-și schimba conduita.

Asistentul social, un sprijin pentru școli și familii

Potrivit Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, asistentul social poate contribui la prevenirea și gestionarea situațiilor de risc prin evaluarea nevoilor copilului și familiei, identificarea factorilor care favorizează apariția problemelor și colaborarea cu școala și serviciile comunitare.

Reprezentanții organizației subliniază că unitățile de învățământ nu pot gestiona singure toate situațiile dificile și că protecția copilului trebuie să continue și în afara școlii, prin sprijinirea familiilor și intervenții coordonate.

Colegiul atrage atenția că legislația recunoaște asistentul social în categoria personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar, însă această prevedere trebuie susținută prin măsuri concrete.

Printre direcțiile propuse se numără clarificarea atribuțiilor profesionale, identificarea soluțiilor de încadrare și finanțare a asistenților sociali în școli și dezvoltarea colaborării dintre unitățile de învățământ și serviciile sociale.

Mesajul este susținut de Grupul de Inițiativă Tematică „Protecția copilului și familiei / Educație și prevenirea abandonului școlar” din cadrul Colegiului Național al Asistenților Sociali din România.

Reprezentanții organizației consideră că prevenirea violenței școlare presupune implicarea mai multor profesioniști, sprijin pentru familii și intervenții înainte ca situațiile de risc să se agraveze.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente