Românul Vlad Tănasie a devenit cel mai bun chef de sushi străin din lume, după ce a câștigat campionatul mondial din Japonia. La proba de creativitate, cheful din Petroșani a venit cu un preparat numit „Dracula meets Japan”, o combinație între tehnica sushi-ului japonez și o poveste inspirată din Transilvania. Într-un interviu pentru HotNews, Tănasie a demontat câteva mituri care există despre sushi și a explicat ce greșeli se fac uneori în restaurantele românești legate de acest preparat specific japonez.
- „Sushi-rolurile, care sunt și cele mai populare în România, au apărut în America de Nord, nu în Japonia”, spune cheful român.
În luna august, la Tokyo, românul a devenit campion mondial la World Sushi Cup Japan 2026, după ce a obținut locul I, atât la proba de Edomae Sushi, cât și la Creative Sushi. Astfel, el a devenit cel mai bun chef de sushi străin din lume, în 2026. Este primul român care reușește această performanță.
Născut la Petroșani, Vlad Tănasie și-a dorit în copilărie să devină fotbalist și a jucat până la 18 ani. A plecat apoi la Timișoara pentru facultate, dar a renunțat după trei ani și, pentru a se întreține, a ajuns astfel să facă sushi într-un restaurant.
A fost momentul care avea să-i schimbe complet viața. A învățat meserie de la cei care au devenit mentorii săi, și și-a construit propriul business în timpul pandemiei, când a investit toți banii pe care îi avea în casă într-o bucătărie profesională. A început singur, făcând sushi și livrând comenzile.
În 2024 a participat pentru prima dată la World Sushi Cup, dar nu a reușit să ajungă în finală. În 2025 a terminat pe locul al doilea la European Sushi Championship, iar în 2026 s-a întors în Japonia. De această dată, a câștigat.


