O actriță apreciată spune că era atât de ciudată încât un singur regizor i-a văzut potențialul: „Urma să fiu evacuată”

Acum în vârstă de 58 de ani, apreciata actriță britanică Naomi Watts a așteptat mult timp până să devină un star de cinema, scrie revista Variety.

„A fost o luptă continuă. În acei 10 ani de dinainte să-l întâlnesc pe David, am ajuns să mă închid atât de mult în mine și am început să mă simt lipsită de valoare. Agentul meu m-a tras deoparte și mi-a spus: «Trebuie să avem o discuție sinceră. Draga mea, ești prea intensă. Îi sperii pe oameni». I-am răspuns: «Da, nu mai spune!» Eram disperată! Aveam chiria restantă; urma să fiu evacuată”, a relatat ea recent la Festivalul de Film de la Zürich.

Prin „David” ea s-a referit la apreciatul cineast american David Lynch, care a murit anul trecut, la vârsta de 78 de ani. Parafrazând comentariile pe care le-a primit la începutul carierei, Watts a continuat la festivalul de film din Elveția:

„Săptămâna trecută mi-au spus că nu sunt amuzantă, așa că acum încerc să fiu amuzantă. Mi-au spus că nu sunt sexy – încerc să fiu sexy. Te remodelezi și încerci să-ți dai seama care este tonul potrivit pentru ceea ce se cere. Așa au decurs lucrurile și nu mai puteam fi eu însămi. Eram fie o versiune extremă a mea, fie una diluată a mea”.

Naomi Watts alături de David Lynch pe platoul de filmare pentru „Mulholand Drive”, FOTO: Capital Pictures / Film Stills / Profimedia

Actrița l-a numit pe Lynch un „geniu”

„A fost nevoie de un geniu precum David Lynch ca să vadă dincolo de toată ciudățenia pe care o construisem în jurul meu, să o înlăture și să ajungă la adevărata mea persoană”, a subliniat ea.

Watts a relatat, de asemenea, că în perioada de dinainte să îl întâlnească pe Lynch a fost ajutată să rămână pe linia de plutire de reziliența pe care și-o dezvoltase în urma faptului că s-a mutat foarte mult cu mama sa în copilărie. Părinții ei divorțaseră când ea avea doar patru ani.

<p…

Sursa HotNews

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente