Agentul-șef de poliție Ionuț Popescu, șef de grupă în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS) Gorj, a reprezentat din nou Gorjul într-o competiție internațională de arte marțiale. Polițistul a participat, pe 3 octombrie, la British Open Kyokushin, desfășurat la Crawley, în Marea Britanie.
Competiția a reunit luptători din mai multe țări și face parte din circuitul internațional de Kyokushin. Evenimentul de la Crawley a inclus British Open și Cupa Europei, fiind organizat la K2 Crawley.
Pentru Ionuț Popescu, parcursul competițional s-a încheiat în fața unui sportiv din Spania. De această dată, polițistul gorjean nu a reușit să obțină victoria, însă spune că experiența acumulată în Anglia îl motivează să continue pregătirea.
„Nu a fost rezultatul pentru care am muncit și pe care mi l-am dorit, dar accept această înfrângere ca parte din drumul unui luptător. Fiecare competiție îți oferă o lecție, iar fiecare înfrângere îți arată unde mai ai de muncit”, a transmis Ionuț Popescu după competiție.
Polițistul de la SAS Gorj are în palmares și performanțe importante obținute în competiții internaționale. În luna iunie a acestui an, acesta a câștigat două medalii de argint la Campionatul European de Ju-Jitsu, desfășurat la Pitești, sub egida Federației Române de Arte Marțiale.
După competiția din Marea Britanie, mesajul lui Ionuț Popescu este unul de determinare. Acesta le-a mulțumit celor care îl susțin și a transmis că rezultatul de la Crawley nu schimbă obiectivul pe care și l-a propus.
„Un luptător nu este definit doar de victoriile sale, ci și de felul în care privește o înfrângere și găsește puterea de a merge mai departe. Munca continuă. Drumul continuă”, a mai transmis agentul-șef de poliție.

