Bărbat din București, reținut după ce ar fi lovit cu pumnul un localnic din Bălești

La data de 21 septembrie 2026, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj, un bărbat, de 44 de ani, din municipiul București, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 00:00, în timp ce se afla pe raza comunei Bălești, un bărbat, de 37 de ani, din comuna Bălești, ar fi fost lovit cu pumnul în zona feței de către cel în cauză.

Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26/2024, aceasta nedorind parcurgerea formularului de evaluare a riscului și opunându-se emiterii unui ordin de protecție provizoriu. Totodată, i-a fost înmânată cererea pentru a se adresa instanței în vederea emiterii unui ordin de protecție.

Cercetările continuă pentru luarea tuturor măsurilor legale.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente