Peste 9 milioane de euro pentru modernizarea Parcului Industrial Gorj de la Bumbești-Jiu

Consiliul Județean Gorj a depus, pe 22 septembrie 2026, un proiect în valoare de 47,4 milioane de lei, peste 9 milioane de euro, pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de la Parcul Industrial Gorj, din Bumbești-Jiu. Finanțarea este solicitată prin Fondul pentru o Tranziție Justă (FTJ), în cadrul programului destinat atenuării impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică.

Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de afaceri a Parcului Industrial Gorj – locația Bumbești-Jiu”, cod SMIS 366566, a fost depus în cadrul apelului de proiecte pentru județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș, respectiv apelul nr. PTJ/821/PTJ_P1/NA/JSO8.1/PTJ_A10 – Sprijin pentru infrastructura de afaceri – Parcuri industriale, PTJ – Prioritatea 1 Gorj.

Demersul face parte din strategia Consiliului Județean Gorj de diversificare a economiei județului și de creștere a atractivității acestuia pentru investitori. În luna august, autoritatea județeană a depus spre finanțare un proiect în valoare de 36,8 milioane de lei pentru dezvoltarea unui nou parc industrial în comuna Bălești.

„Scopul nostru, în ceea ce privește Fondul pentru o Tranziție Justă, a fost să atragem cât mai mulți bani pentru dezvoltarea socio-economică, iar eforturile pe care le-am depus și sprijinul pe care l-am acordat mediului de afaceri din Gorj, de-a lungul ultimilor ani, s-au concretizat în proiectele pe care le implementează, în prezent, IMM-urile din județ. În acest context, era firesc să contribuim și noi, ca autorități publice, nu doar cu susținere, ci cu proiecte concrete, care să crească atractivitatea județului pentru investitori și, implicit, să contribuie la crearea de noi locuri de muncă.

Parcul industrial de la Bumbești Jiu este un punct de reper important, strategic pentru economia județului, astfel că modernizarea acestuia și aducerea infrastructurii la standarde moderne, competitive și, bineînțeles, conforme cu normele de mediu, reprezintă un pas foarte important pe care îl facem pentru valorificarea potențialului economic al județului”, a declarat Cosmin-Mihai Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Investiții în infrastructura parcului industrial

Proiectul are ca obiectiv general dezvoltarea, modernizarea și creșterea competitivității infrastructurii de afaceri din cadrul Parcului Industrial Gorj – locația Bumbești-Jiu, prin realizarea unor investiții integrate asupra fondului construit existent și asupra infrastructurii tehnico-edilitare.

Investițiile urmăresc creșterea atractivității amplasamentului pentru investitori, atragerea și susținerea unor activități economice competitive, generarea de locuri de muncă durabile și diversificarea economiei locale, contribuind la obiectivele Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă privind atenuarea impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică.

Obiectivul specific al proiectului este crearea unei infrastructuri de afaceri moderne și sustenabile în cadrul Parcului Industrial Bumbești-Jiu, destinată atragerii investițiilor private, dezvoltării activităților economice competitive și generării de locuri de muncă durabile.

Bugetul total al proiectului este de 47.457.723,79 lei, inclusiv TVA.

Printre lucrările propuse se numără:

• Construirea unei hale multifuncționale cu regim de înălțime P+1, suprafață construită de 1.000 mp și suprafață desfășurată de 1.156 mp. Hala va avea structură metalică protejată la foc și închideri din panouri termoizolante și va integra sisteme de producere a energiei din surse regenerabile. Spațiile vor putea fi adaptate cerințelor viitorilor utilizatori.

• Reabilitarea și eficientizarea energetică a construcțiilor existente C15, C16, C18, C22 și C24. Lucrările vor include reabilitarea energetică a anvelopei, înlocuirea tâmplăriei exterioare, refacerea și modernizarea învelitorilor, realizarea trotuarelor perimetrale, lucrări la utilități și instalații exterioare, precum și montarea unui lift de marfă aferent clădirii C15.

• Modernizarea infrastructurii rutiere, prin reabilitarea drumurilor interioare pe o suprafață de 7.560 mp și a drumului principal de acces, realizat din plăci prefabricate din beton, pe o suprafață de 9.847 mp.

• Dezvoltarea infrastructurii edilitare, prin realizarea unei rețele de canalizare cu o lungime totală de 1.382 de metri, dimensionată pentru deservirea clădirilor existente și a construcției propuse.

• Consolidarea infrastructurii energetice, prin montarea unui post de transformare cu puterea instalată de 1.000 kVA.

• Îmbunătățirea sistemului de securizare a amplasamentului, prin realizarea și modernizarea împrejmuirilor: 210 metri de împrejmuire din elemente prefabricate din beton și 736 de metri de împrejmuire din plasă bordurată montată pe stâlpi metalici.

Hală dotată pentru activități industriale și de servicii

Noua hală multifuncțională va putea găzdui activități industriale, logistice, administrative sau de servicii. Aceasta va fi echipată cu sistem fotovoltaic pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, pompe de căldură pentru încălzire și răcire, ventiloconvectoare pentru climatizarea spațiilor administrative și aeroterme pentru zona de activități industriale.

De asemenea, vor fi realizate instalații electrice, instalații sanitare și de canalizare, sisteme de iluminat interior și exterior cu consum redus de energie, instalație de detectare, semnalizare și alarmare incendiu, grupuri sanitare diferențiate pe sexe și un grup sanitar adaptat persoanelor cu dizabilități.

Hala va dispune și de vestiare, spații administrative, precum și rețele informatice și de comunicații necesare desfășurării activităților economice.

Peste 17 milioane de euro pentru cele două proiecte

Proiectul de la Bumbești-Jiu se adaugă celui depus în luna august pentru dezvoltarea unui nou parc industrial în comuna Bălești, în valoare de 36,8 milioane de lei.

Împreună, cele două proiecte au o valoare de peste 84 de milioane de lei, respectiv peste 17 milioane de euro, și sunt prezentate de Consiliul Județean Gorj drept investiții menite să contribuie la dezvoltarea și valorificarea potențialului economic al județului.

Prin cele două proiecte sunt urmărite crearea unor oportunități pentru mediul de afaceri, atragerea de noi operatori economici în Gorj, diversificarea economiei, stimularea antreprenoriatului și crearea de noi locuri de muncă stabile și durabile.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente