Tragedie la Novaci: O fată de 14 ani a decedat la Spitalul Novaci. Polițiștii au deschis dosar penal

La data de 4 septembrie 2026, în jurul orei 01:00, polițiștii din Novaci au fost sesizați de personalul medical al Spitalului Novaci cu privire la faptul că o minoră, de 14 ani, ar fi venit cu un echipaj ambulanțier la unitatea de primiri urgențe, prezentând simptome care au necesitat evaluare medicală de specialitate, ulterior aceasta decedând.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Poliției Orașului Novaci, împreună cu un tehnician criminalist, din primele verificări constatând faptul că asupra cadavrului nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci cu soluție procedurală.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente