Senatul respinge pragul de 200 de litri pentru țuica făcută în gospodărie. Scutirea de accize rămâne la 50 de litri

Românii care își produc țuică, pălincă sau alte băuturi alcoolice din fructele cultivate în propria gospodărie nu vor beneficia, cel puțin deocamdată, de pragul de 200 de litri fără accize. Senatul a admis cererea de reexaminare formulată de președintele Nicușor Dan și a respins majorarea limitei de la 50 la 200 de litri.

Plenul Senatului a votat miercuri pentru admiterea cererii de reexaminare privind legea care prevedea scutirea de la plata accizelor pentru până la 200 de litri de băuturi alcoolice tradiționale produse în gospodărie, exclusiv pentru consum propriu și al oaspeților.

Decizia a fost adoptată cu 94 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și opt abțineri.

În aceste condiții, limita prevăzută în prezent de Codul fiscal, de 50 de litri pe an, rămâne în vigoare. Scutirea se aplică alcoolului obținut din fructe cultivate în propria gospodărie, cu condiția ca băuturile să fie destinate consumului propriu, al familiei sau al oaspeților și să nu fie comercializate.

Printre băuturile tradiționale vizate se numără țuica, pălinca, horinca, rachiul, dar și lichiorurile din fructe, precum vișinata, afinata sau cireșata.

Legea care prevedea creșterea plafonului la 200 de litri fusese adoptată de Parlament și transmisă președintelui Nicușor Dan pentru promulgare. Șeful statului a retrimis actul normativ Parlamentului, invocând, printre altele, încălcarea principiului bicameralismului, după ce prevederea referitoare la majorarea plafonului fusese introdusă în Camera Deputaților fără să fie dezbătută anterior în Senat.

Președintele comisiei de buget-finanțe din Senat, Gabriela Horga, a invocat și probleme privind modul de reglementare a accizării pălincii, precum și faptul că pragul de 200 de litri ar depăși nivelul stabilit de legislația europeană.

Decizia finală aparține însă Camerei Deputaților, care este forul decizional în acest caz. Până la adoptarea unei noi reglementări, limita de 50 de litri rămâne cea aplicabilă pentru producția casnică de alcool din fructe scutită de accize.

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente