O bună bucată de vreme nimeni nu ar fi spus despre el, „un băutor casnic”, că are o problemă cu alcoolul. Într-o bună zi însă, a început să nu mai facă față sarcinilor de la jobul pe care îl avea în televiziune. Constantin Cheianu, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani din Republica Moldova, vorbește, într-un interviu pentru HotNews, despre căderea în alcoolism și despre declicul de la care a început drumul dificil spre recuperare.
- „Toți alcoolicii aud în ei o asemenea voce, care le șoptește că ei nici nu sunt, de fapt, alcoolici, pur și simplu beau ca să se relaxeze și că e destul să dorească să se oprească și se vor opri. Este ultima voce pe care o aud mulți dintre băutorii care nu mai sunt astăzi în viață”, avertizează scriitorul.
- Constantin Cheianu este unul dintre cei mai apreciați scriitori de peste Prut. A publicat recent două volume de confesiuni și memorii la editura Cartier, „M-a făcut mama existențialist” (2025) și „Să devii cel care ești cu adevărat” (2026), în care și-a analizat viața într-un fel lipsit de menajamente.
- „Relația cu alcoolul s-a aprofundat în momentul în care am dedus că nu am nici talent literar, nici actoricesc și că n-o să-mi ating niciodată ținta pe care am visat-o, aceea de a deveni un mare scriitor sau mare actor, sau mare dramaturg. Deci, cineva neapărat „mare””, mărturisește el.
În ciuda tuturor acestor realizări, Cheianu povestește pentru HotNews, cum încă de la vârsta de 40 de ani, trăia cu sentimentul că nu și-a realizat potențialul pe care îl avea și nu și-a atins țintele pe care și le-a propus la începuturi. Dar la 60 de ani percepi mai acut și mai dramatic decât la 40 ori chiar și la 50 gândul că nu ți-ai trait viața cum trebuie, și mi-am zis că nu pot să îmbătrânesc și să mor fără să înțeleg rădăcinile acestui pesimism al meu”, explică el.
<p…

