O poveste începută în urmă cu 34 de ani la Târgu Jiu primește acum o nouă recunoaștere. Marian Șolea, târgujianul care a plecat voluntar la războiul din Republica Moldova când avea doar 17 ani, a devenit cetățean al Republicii Moldova. Decretul a fost semnat pe 25 august de președinta Maia Sandu.
În 1992, când în Republica Moldova au izbucnit luptele de pe Nistru, adolescentul din Târgu Jiu a luat o decizie pe care puțini oameni ar fi avut curajul să o ia la acea vârstă: a plecat voluntar pe front, de partea forțelor moldovenești.
Fiind minor, nu putea trece singur granița. A găsit însă o cale să ajungă în Republica Moldova, urcând într-un autocar în care se aflau elevi moldoveni care studiau la Târgu Jiu. Pentru a putea trece frontiera, s-a înțeles cu un cunoscut să pretindă că sunt prieteni.
Ajuns în Republica Moldova, Marian Șolea a participat la luptele de la Tighina, iar ulterior a ajuns la Coșnița, unde a rămas până la încheierea războiului.
Ani mai târziu, avea să vorbească despre impactul profund pe care experiența de pe front l-a avut asupra sa.
„Acolo am crescut. Acolo m-am dezvoltat. Acolo, în linia întâi, mi-am schimbat viața. Războiul acela m-a născut a doua oară”, a povestit Șolea pentru TVR Moldova.
Potrivit informațiilor publicate de presa din Republica Moldova, Marian Șolea ar fi fost singurul cetățean român care a luptat în conflictul de pe Nistru din 1992.
După război, legătura lui Marian Șolea cu Republica Moldova nu s-a rupt. A revenit în fiecare an pentru a participa la ceremoniile dedicate celor care și-au pierdut viața în conflict.
Potrivit Ziarului de Gardă, în cei 34 de ani care au trecut de la începutul războiului, acesta nu a lipsit de la nicio ceremonie anuală de comemorare.
În martie 2026, târgujianul s-a întors la Chișinău pentru a se întâlni cu foștii săi camarazi și pentru a participa la manifestările dedicate memoriei celor căzuți.
Marian Șolea este licențiat în drept și administrație publică, teologie și arte plastice. Din 1994, a colaborat cu instituții media precum TVR Iași, Radio Iași și Radio România Cultural. Este și scriitor, fiind autorul mai multor volume de poezie.

