La 17 ani, a plecat din Târgu Jiu să lupte pentru R.Moldova. Maia Sandu i-a acordat cetățenia

O poveste începută în urmă cu 34 de ani la Târgu Jiu primește acum o nouă recunoaștere. Marian Șolea, târgujianul care a plecat voluntar la războiul din Republica Moldova când avea doar 17 ani, a devenit cetățean al Republicii Moldova. Decretul a fost semnat pe 25 august de președinta Maia Sandu.

În 1992, când în Republica Moldova au izbucnit luptele de pe Nistru, adolescentul din Târgu Jiu a luat o decizie pe care puțini oameni ar fi avut curajul să o ia la acea vârstă: a plecat voluntar pe front, de partea forțelor moldovenești.

Fiind minor, nu putea trece singur granița. A găsit însă o cale să ajungă în Republica Moldova, urcând într-un autocar în care se aflau elevi moldoveni care studiau la Târgu Jiu. Pentru a putea trece frontiera, s-a înțeles cu un cunoscut să pretindă că sunt prieteni.

Ajuns în Republica Moldova, Marian Șolea a participat la luptele de la Tighina, iar ulterior a ajuns la Coșnița, unde a rămas până la încheierea războiului.

Ani mai târziu, avea să vorbească despre impactul profund pe care experiența de pe front l-a avut asupra sa.

„Acolo am crescut. Acolo m-am dezvoltat. Acolo, în linia întâi, mi-am schimbat viața. Războiul acela m-a născut a doua oară”, a povestit Șolea pentru TVR Moldova.

Potrivit informațiilor publicate de presa din Republica Moldova, Marian Șolea ar fi fost singurul cetățean român care a luptat în conflictul de pe Nistru din 1992.

După război, legătura lui Marian Șolea cu Republica Moldova nu s-a rupt. A revenit în fiecare an pentru a participa la ceremoniile dedicate celor care și-au pierdut viața în conflict.

Potrivit Ziarului de Gardă, în cei 34 de ani care au trecut de la începutul războiului, acesta nu a lipsit de la nicio ceremonie anuală de comemorare.

În martie 2026, târgujianul s-a întors la Chișinău pentru a se întâlni cu foștii săi camarazi și pentru a participa la manifestările dedicate memoriei celor căzuți.

Marian Șolea este licențiat în drept și administrație publică, teologie și arte plastice. Din 1994, a colaborat cu instituții media precum TVR Iași, Radio Iași și Radio România Cultural. Este și scriitor, fiind autorul mai multor volume de poezie.

 

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente