Șoferii români care aleg să meargă cu mașina în concediu în această vară, în special în Spania, trebuie să fie atenți la un nou indicator rutier, a cărui nerespectare poate fi sancționată cu o amendă de aproximativ 200 de euro, echivalentul a peste 1.000 de lei.
Este vorba despre indicatorul S-15b, introdus recent în Spania, care semnalizează o bandă de circulație rezervată exclusiv anumitor categorii de vehicule. Semnul este reprezentat de un pătrat albastru pe care apare imaginea frontală a unui autoturism cu două persoane în interior și simbolul „2+” înscris dedesubt.
Deși unii șoferi îl pot interpreta ca pe o simplă recomandare, respectarea indicatorului este obligatorie. Simbolul „2+” arată că banda poate fi utilizată doar de autovehiculele în care se află cel puțin doi ocupanți – șoferul și un pasager. În anumite zone există și variantele „3+” sau „4+”, care impun prezența a minimum trei, respectiv patru persoane în vehicul.
Pe aceste benzi au acces și autoturismele electrice, motocicletele și vehiculele de marfă cu masa de până la 3,5 tone. Totodată, taxiurile, autobuzele, autospecialele de intervenție și vehiculele care transportă persoane cu dizabilități pot circula pe aceste benzi chiar dacă au doar șoferul la bord.
Nerespectarea regulilor este sancționată cu o amendă de aproximativ 200 de euro, iar autoritățile spaniole verifică respectarea acestora atât prin patrule de poliție, cât și cu ajutorul camerelor de supraveghere care detectează automat abaterile.
Indicatorul S-15b este întâlnit în special pe autostrăzi și în marile orașe din Spania, în zonele cu trafic intens.
Reguli similare există și în alte state europene. În Franța, de exemplu, benzile destinate vehiculelor cu mai mulți pasageri sunt semnalizate printr-un romb alb pe fond albastru.
Specialiștii recomandă șoferilor români să se informeze înainte de a circula în străinătate cu privire la semnele și regulile de circulație specifice fiecărei țări, deoarece necunoașterea legislației locale nu îi scutește de sancțiuni.

